Traumă

lit. „rană”

O rană pe care mintea n-a terminat să o proceseze — și conceptul central de organizare al terapiei moderne.

Origine

Cuvântul a însemnat o rană fizică timp de două mii de ani. Freud a început să-l folosească psihologic în anii 1890. Diagnosticul de Tulburare de Stres Post-Traumatic a intrat în DSM în 1980, după lobby-ul veteranilor din Vietnam. The Body Keeps the Score (2014) al lui Bessel van der Kolk — bestseller mulți ani la rând — a făcut din traumă vocabularul central al vorbirii terapeutice de masă, construind pe lucrările anterioare ale lui Judith Herman (Trauma and Recovery, 1992). Cadrul distinge „Traumă cu T mare” (război, agresiune, evenimente catastrofice) de „traumă cu t mic” (neglijare cronică, invalidare emoțională, cruzimi obișnuite acumulate în ani).

Folosire modernă

Cadrul explicativ dominant al pop-psihologiei din anii 2010 și 2020. Unde secolul XX spunea „copilărie nerezolvată”, prezentul spune „răspuns traumatic”. „Nu e vina ta, e traumă” e replica modală a terapiei. Criticii se tem că termenul a fost inflamat să acopere orice suferință; apărătorii susțin că în sfârșit numește ce a fost mult timp negat. Acronimul CPTSD (PTSD complex) numește versiunea cu acumulare lentă.