Teocrație
lit. „domnia lui Dumnezeu”
Un sistem în care lideri religioși conduc în numele unei autorități divine sau în care legea religioasă este legea statului.
Origine
Din grecescul theos („dumnezeu”) și kratos („domnie”). Inventat de Iosif Flavius în secolul I d.Hr. pentru a descrie conducerea preoților evrei. Exemple istorice: Statele Papale medievale, Geneva lui Calvin, Massachusetts-ul puritan, Califatul. Exemple moderne: Iran (Republica Islamică din 1979, cu Liderul Suprem ca autoritate finală), Vaticanul (Papa este șeful statului), Arabia Saudită (sharia ca bază constituțională). Israelul, în ciuda framing-ului popular, este un stat laic cu jurisdicție religioasă asupra statutului personal — nu o teocrație în sens tehnic.
Folosire modernă
Folosită în argumente politice pentru a avertiza împotriva oricărei legi motivate de valori religioase — „încearcă să transforme țara într-o teocrație”. Adesea hiperbolic. „Povestea slujnicei” (Atwood, 1985; Hulu, 2017–) este imaginea canonică din cultura pop a unei teocrații americane imaginare.
Etichete