Contractul social
Afirmația din filozofia politică conform căreia puterea legitimă a guvernării vine din consimțământul (implicit) al celor guvernați, care au acceptat să cedeze o parte din libertatea naturală pentru ordinea civilă.
Origine
Cadrul a primit forma sa modernă de la trei filozofi cu concluzii foarte diferite. Thomas Hobbes („Leviathan”, 1651): în „starea naturală” viața este „solitară, săracă, urâtă, brutală și scurtă”, așa că oamenii predau rațional toată puterea unui suveran absolut. John Locke („Două tratate”, 1689): cedează doar puteri limitate și își păstrează drepturile la viață, libertate și proprietate; dacă suveranul încalcă contractul, revoluția este justificată. Jean-Jacques Rousseau („Contractul social”, 1762): oamenii își cedează drepturile unei „voințe generale” care reprezintă comunitatea ca întreg. Versiunea lui Locke a devenit americană; cea a lui Rousseau, franceză.
Folosire modernă
Folosit liber în scrierea politică modernă pentru orice înțelegere implicită între cetățeni și stat — „contractul social este rupt”, „un nou contract social pentru epoca AI”. „A Theory of Justice” a lui John Rawls (1971) a reînviat conceptul tehnic cu experimentul mental al „vălului ignoranței”. Invocat constant în argumentele despre stat social, imigrație și taxe.