Căderea Romei
Prăbușirea lentă a Imperiului Roman de Apus, cu vârf în jefuirea Romei din 410 și depunerea ultimului împărat în 476.
Origine
Secole de migrații barbare, războaie civile, declin economic, ciumă și frontiere prea întinse au erodat Imperiul de Apus. Vizigoții lui Alaric au jefuit Roma în 410 — un cutremur psihologic pe care orașul nu-l mai resimțise de 800 de ani — iar vandalii au urmat în 455. Ultimul împărat al Apusului, Romulus Augustulus, a fost depus de șeful germanic Odoacru în 476. Jumătatea Răsăriteană (bizantină) a mai supraviețuit o mie de ani.
Folosire modernă
Analogia implicită pentru orice mare putere în declin. „Declinul și căderea” a lui Edward Gibbon a fixat comparația; scriitori americani, britanici și acum europeni o invocă toți. „Vandalism” (de la vandali) și „sic transit gloria mundi” provin amândouă din această prăbușire.
În context
Orice imperiu are, până la urmă, momentul lui 410.— comentariu istoric
Etichete