Nu cu un bubuit, ci cu un scâncet

Replica pentru sfârșiturile care se sting — o lume care se termină fără dramă, doar din epuizare.

Origine

Încheierea poemului lui T.S. Eliot din 1925, „Oamenii goi”: „Așa se termină lumea / Nu cu un bubuit, ci cu un scâncet”. Scris între „Țara pustie” (1922) și convertirea lui Eliot la anglicanism, poemul descrie figuri-sperietoare goale, incapabile de acțiune semnificativă.

Folosire modernă

Folosit ca verdictul standard pentru sfârșiturile anticlimactice — imperii ratate, francize moarte, cariere politice expirate, revoluții tehnologice care s-au oprit în liniște. Adesea împerecheat cu o versiune „cu bubuit” pentru contrast („s-a sfârșit cu un scâncet, nu cu un bubuit”).

Etichete

Înrudite