Napoleon Bonaparte

Corsicanul scund care s-a încoronat singur împărat al Franței, a cucerit cea mai mare parte a Europei și și-a sfârșit zilele exilat pe o stâncă în Atlantic.

Origine

Napoleon Bonaparte (1769–1821) a urcat prin armata Revoluției franceze, a preluat puterea prin lovitura de stat din 1799 și a fost încoronat împărat în 1804 — luând celebru coroana din mâinile Papei și punând-o singur pe cap. A rescris legea franceză (Codul napoleonian, încă coloana vertebrală a dreptului civil în mare parte a lumii), a cucerit cea mai mare parte a Europei continentale, apoi a pierdut totul în iarna rusească din 1812. După exilul pe Elba, a evadat, a pierdut iar la Waterloo în 1815 și a fost trimis pe Sfânta Elena, unde a murit.

Folosire modernă

Două metafore îi poartă numele. „Complexul lui Napoleon” este afirmația folclorică potrivit căreia bărbații scunzi compensează prin agresivitate — el avea de fapt o înălțime medie pentru epocă, dar presa britanică îl caricaturiza ca minuscul. „A-ți întâlni Waterloo-ul” înseamnă înfrângerea decisivă după o lungă serie de victorii. Gestul auto-încoronării este cod scurt pentru orice lider care refuză să mai aștepte binecuvântarea altcuiva.

În context

Etichete

Înrudite