Conservatorism
Tradiția politică ce prețuiește instituțiile moștenite, schimbarea graduală și scepticismul față de proiectele revoluționare — aliată de obicei cu religia, tradiția și ierarhiile existente.
Origine
„Reflecții asupra Revoluției din Franța” a lui Edmund Burke (1790) este textul fondator — un avertisment că Revoluția Franceză se va devora pe sine însăși, scris pe când Teroarea era încă mai mult ipotetică. Argumentul lui Burke: ordinea socială este o moștenire delicată, reformele trebuie făcute incremental, iar Rațiunea abstractă este un ghid prost pentru politică. Conservatorismul modern se împarte în multe curente — religios-tradiționalist, libertarian, naționalist-populist, neoconservator — care, adesea, sunt în dezacord aprig între ele.
Folosire modernă
În politica americană, „conservator” este eticheta standard pentru dreapta; în Marea Britanie este numele oficial al unuia dintre cele două mari partide. Ruptura între conservatorismul „fusionist” (piață liberă + valori tradiționale) al lui Reagan și conservatorismul „național-conservator” sau populist este disputa vie a anilor 2020. „Conservator” în Europa de Est se centrează adesea pe religie și identitate națională, nu pe piețe.
Etichete