Feng Shui
/ˌfʌŋ ˈʃweɪ/
lit. „vânt-apă”
Practica chineză de a aranja spațiul — clădiri, camere, mobilier — pentru a se armoniza cu fluxul de energie.
Origine
Un sistem chinez antic care îmbină cosmologia, geografia și arhitectura. Practicanții folosesc un compas (luopan) și cele opt trigrame ale I Ching-ului pentru a alinia structurile cu direcțiile favorabile și cu fluxul de qi. Aplicat inițial la amplasarea mormintelor, palatelor și orașelor — Orașul Interzis din Beijing a fost trasat după principiile sale. Două școli principale: școala Formei (citirea peisajului) și școala Compasului (citirea direcției).
Folosire modernă
Vocabular curent în designul interior occidental încă din anii 1990. „Feng shui-ul acestei camere e prost”, „rearanjez pentru un feng shui mai bun”. Cele mai populare sfaturi (o fântână în colțul bogăției, fără oglinzi orientate spre pat) sunt o felie puternic simplificată din practica reală.
Etichete